ZECI DE MIGRANTI DEPISTATI DE POLITISTII LOCALI IN DOUĂ PARCURI DIN TIMISOARA

04-Sep-2017

Evenimente membrii

ZECI DE MIGRANTI DEPISTATI DE POLITISTII LOCALI IN DOUĂ PARCURI DIN TIMISOARA

    Trei grupuri de migranți, formate din zeci de persoane, au fost depistate, doar în ultimele 24 de ore, de către polițiștii locali aflați în patrulare în două parcuri din Timișoara. Astfel, un grup de 15 persoane, din care cinci minori, a fost găsit de polițiștii locali, ieri dimineață, în Parcul Carmen Sylva. Aceștia au declarat că sunt din Irak, nu aveau documente asupra lor și au fost predați la Secția 3 Poliție pentru continuarea cercetărilor.

   De asemenea, alte trei persoane au fost depistate azi-noapte, în jurul orei 23.45, pe str. Silistra. Aceștia au încercat să fugă, dar au fost reținuți imediat de polițiștii locali care au trecut la verificarea lor, stabilindu-se din discuțiile avut cu ei că sunt tot din Irak și că au vârste între 20 și 26 de ani. Și aceștia au fost predați polițiștilor de la Secția 5.

   Totodată, un alt grup format din zece persoane, dintre care șase minori, a fost depistat în jurul orei 00.55, în Parcul Silistra, fiind predați la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanților de Azil – Timișoara. (Sursa www.pressalert.ro)

Galerie Foto

Înapoi

Vremea