VIZITĂ LA TURDA ȘI CLUJ NAPOCA

09-Nov-2013

Evenimente federație

VIZITĂ LA TURDA ȘI CLUJ NAPOCA

 

     La invitația colectivului Poliției locale Turda, Jud.Cluj, o delegație a F.N.P.L. alcătuită din președinte - Florian C.Găzdac și vicepreședinte - Ovidiu Banga, a participat la o ședință de informare cu privire la scopul și rolul Federației în promovarea intereselor profesionale ale personalului instituțiilor de poliție locală din România. La întâlnire au participat alături de conducerea instituției - director executiv interimar Dardai Emil și șeful Serviciului Siguranță și Ordine Publică Podar Aurelian, majoritatea colectivului Poliției locale Turda.

     Conform ordinei de zi s-a făcut o prezentare succintă a F.N.P.L.  - organizare, statut, activități principale, insistându-se asupra modalităților prin care această organizație asociativă poate și reușește să reprezinte la nivel local și național interesele profesionale ale salariaților din instituțiile de poliție locală din România.


     Gazdele evenimentului și-au manifestat intenția hotărâtă de a se alătura Federației solicitând informații, pe care le-au și primit pe loc, cu privire la modalitatea de afiliere și impactul asupra calității de salariat respectiv sindicalist. Reprezentanții Federației au răspuns la mai multe întrebări din sală, iar în final au vizitat sediul Poliției locale Turda, oraș care are amenajată cea mai modernă salină din România!


     După vizita de la Turda delegația F.N.P.L. s-a deplasat în municipiul  Cluj Napoca unde, în cadrul unei ședințe festive s-a acordat o diplomă Asociatiei Profesionale a Politiștilor Locali din Cluj Napoca pentru merite deosebite în promovarea activităților Federaiei Naționale a Polițiștilor Locali din România.

 

Galerie Foto

Înapoi

Vremea