S-A DAT ALARMA INTR-UN PARC DIN TIMISOARA! CE AU DESCOPERIT POLITISTII LOCALI?

05-Sep-2017

Evenimente membrii

S-A DAT ALARMA INTR-UN PARC DIN TIMISOARA! CE AU DESCOPERIT POLITISTII LOCALI?

     TIMISOARA. Surpriză pentru echipaj al Poliţiei Locale Timişoara, care era în patrulare pe o stradă din zona Modern. La un moment dat, ei au văzut două grupuri de persoane suspecte, aşa că au trecut la legitimarea lor.

    Nu mică le-a fost mirarea agenţilor să afle că era vorba despre migranţi din Siria şi Irak. “Primul grup format din cinci persoane, între care o minoră, au origine irakiană și siriană și dețineau documente eliberate de Centrul pentru Imigrări București, motiv pentru care au fost predați Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanților de Azil – Timișoara. Un alt grup format din 14 persoane, tot de origine irakiană și siriană, dintre care doi minori, a fost identificat în aceeași zonă în apropierea unui hotel”, transmite Poliţia Locală Timişoara.

   Cei în cauză nu dețineau niciun fel de documente de identitate asupra lor, motiv pentru care au fost predați polițiștilor de la Secția 5 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei. (Sursa www.sursadevest.ro)

Galerie Foto

Înapoi

Vremea