„POLIȚIA LOCALĂ – ORDINE ȘI SIGURANȚĂ” POLIȚIA LOCALĂ TÎRGU MUREȘ

12-Oct-2017

Evenimente membrii

„POLIȚIA LOCALĂ – ORDINE ȘI SIGURANȚĂ” POLIȚIA LOCALĂ TÎRGU MUREȘ

     TÂNĂR ÎNJUNGHIAT ÎN ZONA FEȚEI

    În noaptea de 06/07.10.2017, imediat după miezul nopții, în parcarea din fața Sălii Polivalente a izbucnit un scandal violent între două grupuri de tineri, soldat cu înjunghierea unuia dintre cei implicați în conflict. Victima, în persoana numitului B.L.,  s-a ales cu o plagă de aproximativ 8 cm pe obrazul stâng, produsă de către G.M., domiciliat în Tîrgu Mureș, cu ajutorul unui cuțit cu lamă curbată. Șeful de schimb al Poliției Locale, aflat în proximitate, a intervenit operativ și a aplanat conflictul, solicitând totodată sprijinul patrulelor de intervenție. Ajunse în foarte scurt timp la fața locului, acestea l-au imobilizat și încătușat pe agresor, după care l-au predat pe bază de proces-verbal lucrătorilor din cadrul Poliției Municipale, în vederea încadrării faptelor, care întruneau elementele constitutive ale unor infracțiuni.

     De asemenea, a fost solicitat un echipaj SMURD la fața locului care l-a preluat pe tânăr și i-a acordat primul ajutor.

 

       TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

    Cadrele instituției au constatat, în perioada 25.09 – 09.10.2017, 19 situații de încălcare a normelor de conviețuire socială, fiind nevoite să aplice sancțiuni contravenționale persoanelor care au tulburat a ordinea și liniștea publică a concetățenilor, fapte prevăzute de  Legea nr. 61/1991R, relevante fiind următoarele cazuri:

  • ofițerul de serviciu al instituției noastre a fost sesizat, la data de 29.09.2017, în jurul orei 045, cu privire la faptul că pe str. Aleea Carpați, nr. 18, este tulburată liniștea locatarilor de către o persoană care asculta muzică la intensitate ridicată. O patrulă a direcției noastre s-a deplasat la fața locului, unde a identificat-o și sancționat-o contravențional pe numita S.C., cu suma de 200 lei, potrivit prevederilor legale în vigoare;
  • marți, 03.10.2017, ora 010, am fost sesizați, prin Dispeceratul Integrat de Urgență „112”, cu privire la faptul că pe B-dul 1 Dec. 1918, nr. 23, se tulbură liniștea locatarilor prin zgomote și larmă. Echipajul Poliției Locale ajuns la adresa menționată a identificat-o și sancționat-o contravențional cu suma de 200 lei, pe numita M.A., determinând-o totodată, să respecte normele în domeniu.

 

       COMERȚ AMBULANT NEAUTORIZAT

      Ca urmare a unei sesizări primite la ofițerul de serviciu al Direcției Poliția Locală, la data de 07.10.2017, o patrulă mobilă de intervenție s-a deplasat în piața agroalimentară aflată pe str. Libertății, unde i-a surprins pe numiții B.G. și A.F., domiciliați în comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea, în timp ce comercializau struguri pe domeniul public, în afara pieței, fără a deține autorizație în acest sens. Cei în cauză au fost sancționați contravențional, cu câte 200 lei fiecare, conform prevederilor HCL nr. 20/2008 și somați să respecte legislația în vigoare.

 

      COLECTARE ILEGALĂ DE PET-uri

     Agenții Direcției Poliția Locală i-au depistat, la data de 02.10.2017, pe numiții B.I., G.R., V.R. și K.A., domiciliați în cartierul „Valea Rece”, în timp ce „colectau peturi” în mod ilegal. Cei în cauză au fost sancționați contravențional, iar marfa confiscată a fost ridicată de societatea specializată care se află în relație contractuală cu municipalitatea.

Reiterăm pe această cale prevederile HCL nr. 20/2008, art. 8, alin. 7, care interzice „căutarea în orice fel de recipiente de depozitare a deșeurilor”, faptă sancționată cu amendă cuprinsă între 100 – 300 lei.

 

     ABATERI LA REGIMUL RUTIER

  Personalul Biroului de Siguranță Rutieră aparținând Poliției Locale a constatat și sancționat, în perioada menționată, un număr de 179 fapte de natură contravențională aflate sub incidența Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M, art. 26 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, fiind vorba, în principal, de opriri și staționări neregulamentare, dar și de traversări prin locuri nepermise a unor persoane.

                       

      MISIUNI EXECUTATE CU OCAZIA UNOR MANIFESTĂRI PUBLICE

      Angajații Direcției Poliția Locală au asigurat, în intervalul menționat, alături de celelalte forțe de ordine publică și siguranță rutieră, buna desfășurare a manifestărilor stradale, suplimentând dispozitivul operativ cu 10-42 agenți și voluntari, pentru fiecare din următoarele activități:

  • 10.2017 – Festivalul „Medifun”;
  • 05 – 08.10.2017 – Festivalul Vinului „Simfonii de Toamnă”;
  • 10.2017 – manifestare cultural-artistică la obeliscul Secuilor Martiri;
  • 06 – 08.10.2017 – Festivalul Național al Fanfarelor Școlare;
  • 10.2017 – adunare publică – Asociația VEDEM Egyesület;
  • 10.2017 – pelerinaj „Lanțul Rugăciunilor”;
  • 10. 2017 – concert „Tosca” în Cetatea Medievală.

           

 

Galerie Foto

Înapoi

Vremea