Circulație a unui tramvai obstrucționată de un autoturism staționat pe liniile de rulare, deblocată la intervenția polițiștilor locali, în doar 5 minute

04-Jan-2018

Evenimente membrii

Circulație a unui tramvai obstrucționată de un autoturism staționat pe liniile de rulare, deblocată la intervenția polițiștilor locali, în doar 5 minute

    Polițiștii locali au intervenit ieri, în jurul orei 12.45, la o sesizare prin care se semnala faptul că un autoturism era parcat pe calea de rulare a tramvaiului în zona străzii Gheorghe Adam, langă Spitalul de Cardiologie, blocand circulația acestuia. La fața locului, polițiștii locali au constatat că pe liniile de tramvai se afla staționat autoturismul Hyundai, cu numere de Gorj, și au trecut la identificarea conducătorului auto pentru luarea măsurilor legale de sancționare și pentru a-i pune în vedere să mute mașina. Conducătorul auto, un bărbat de 33 de ani, cu domiciliul în Targi Jiu, a fost identificat și sancționat conform OUG 195/2002 cu amenda de 580 lei și trei puncte penalizare la permis, eliberand calea de rulare a tramvaiului. Menționăm că timpul scurs din momentul sesizării și pană la sosirea la fața locului a echipajului de poliție locală a fost cel mai scurt posibil, conducătorul auto fiind identificat în cinci minute, astfel încat călătorii să nu fie puși în situația de a aștepta în mijlocul de transport în comun. Aceasta deși au existat persoane, față de profesionalismul cărora avem rezerve, care au comentat într-un cotidian local că polițiștii locali stau la pandă în alte locuri și nu dau dovadă de promptitudine în cazul menționat mai sus. De altfel, pe parcursul anului trecut, polițiștii locali au aplicat zeci de sancțiuni pentru blocarea circulației mijloacelor de transport în comun din municipiul nostru, fiind luate de fiecare dată măsurile legale în cazul conducătorilor auto.

Galerie Foto

Înapoi

Vremea